PESCUITUL LA MAREA NEAGRĂ

Situată între Bulgaria, România, Ucraina, Rusia, Georgia şi Turcia, cu o suprafață însumând aproximativ 423.000 km², Marea Neagră prezintă o serie de aspecte unice în lume, fiind cel mai mare bazin de apă salmastră de pe glob (cu salinitate redusă). Astfel, aceasta beneficiază de o cantitate semnificativă de apă dulce provenind de la marile fluvii şi râuri din Europa (Dunăre, Nipru, Nistru şi Don), ceea ce are un rol imens pentru lumea vie a Mării.

Dincolo de salinitatea redusă în raport cu alte mări şi oceane, Marea Neagră se distinge printr-o stratificare specifică între apele de suprafață oxigenate și cele adânci, fără oxigen. Astfel, viața marină este concentrată în stratul superior oxigenat, fauna prezentă aici numărând peste 120 de specii de peşti marini şi 30 de specii de peşti dulcicoli, precum și multe specii-relicve.

Ihtiofauna Mării Negre a suferit modificări majore în ultima jumătate de secol, atât în structura calitativă, cât şi cantitativă. Se crede că aceste schimbări nefaste sunt consecinţe ale activităţilor de pescuit excesiv, dar şi prin deteriorarea condiţiilor de mediu. Conform experţilor, cea mai mare parte a ihtiofaunei din Marea Neagră se încadrează în trei categorii: peşti pelagici, care trăiesc deasupra fundului apei; pești demersali, care vin în contact direct cu fundul mării; pești anadromi, care trăiesc în zona marină, dar urcă în apele dulci pentru reproducere.

Peştii pelagici, în special tipurile de mici dimensiuni consumatoare de plancton, sunt speciile cele mai abundente din Marea Neagră. Pentru pescuit, principala specie vizată este hamsia (Engraulis encrasicolus). De asemenea, șprotul (Sprattus sprattus), stavridul (Trachurus mediterraneus), pălămida (Sarda sarda) şi lufarul (Pomatomus saltatrix) sunt peşti importanţi pentru pescuitul în zona Mării Negre.

Hamsia este un peşte mic, care măsoară în medie 8-12 cm lungime şi 8-10 g greutate. Culoarea generală a corpului este albăstrui-închisă, iar cea a abdomenului albicioasă. Hamsiile constituie hrană preferatã a multor peşti marini răpitori, cum sunt pălămida, scrumbia albastră, calcanul, morunul, cât şi a delfinilor, a furtunarilor şi a pescăruşilor. Este pescuită atât artizanal (cu capcane de coastă şi năvoade de plajă), cât şi comercial, cu plase pungă în zonele de iernare.

Şprotul ocupă a doua poziție în ceea ce privește abundenţa, dar şi valorificarea comercială în Marea Neagră, servind drept sursă majoră de hrană pentru peştii mai mari. În mod obișnuit, mărimea lui este de 8-11 cm, iar greutatea de 9 g. Șprotul este supus atât pescuitului artizanal, cât şi pescuitului comercial cu traulul pelagic.

Stavridul este o o specie migratoare întâlnită peste tot în Marea Neagră. Se recunoaște ușor datorită corpului fusiform, turtit lateral. Lungimea maximă ajunge la 50 cm, iar greutatea poate atinge 2 kg. Exemplarele comune sunt mai modeste, 15-20 cm lungime și 40 gr greutate. Stavridul se reproduce în apele de suprafaţă, atât în largul mării, cât şi în apropierea coastei. Pescuitul stavridului are loc în principal în zonele de iernat din sudul Mării Negre, folosind plase pungă şi traule pelagice.

Printre cele mai importante specii de peşti care trăiesc pe fundul mării se numără calcanul (Psetta maxima), bacaliarul (Merlangius merlangus), rechinul (Squalus acanthias), barbunul şi barbunul roşu (Mullus barbatus, M. surmuletus), precum și mai multe specii de chefal (Mugil cephalus). Calcanul se distinge prin corpul asimetric, comprimat foarte mult lateral şi culcat pe o parte. La exemplarele adulte, corpul este acoperit cu solzi mici şi butoni osoși mari. Lungimea la care ajunge calcanul este de 1 m, iar greutatea de 8-10 kg. Specie răpitoare, se hrănește în special cu hamsii, aterine, guvizi, barbuni şi bacaliari. În timpul reproducerii, care are loc în lunile aprilie-mai, calcanii părăsesc adâncimile mării şi migrează către mal.

De asemenea, chefalii se întâlnsc frecvent în apele litorale şi în estuarele adiacente mării. Chefalul mare măsoară cel mult 62 cm şi 3,5 kg, dar asta după ce trece de 16 ani. Lungimea obişnuită este de 25-50 cm, iar greutatea de 300-1 000 g. Deşi prolificitatea lui este atât de mare, chefalul nu se găseşte în număr atât de mare, procentul de supravieţuire al puilor fiind redus. Exemplarele obişnuite ale speciei de chefal mic ating în medie de 30-50 cm lungime şi 300-500 g greutate. Chefalul mic are aceleaşi obiceiuri ca şi ruda sa, chefalul mare, cu singură deosebire că suportă mai bine apele sărate decât apele dulci.

Barbunul este un pește cu o largă răspândire, fiind caracterizat de corpul roșu şi de mustățile lungi, plasate sub falca inferioară. Lungimea corpului atinge 10-15 cm; deși mici, barbunii sunt apreciaţi pentru carnea lor foarte gustoasă. În cazul acestei specii, pescuitul productiv se face toamna şi iarnă în locurile de aglomerare, la adâncimea de 60-80 m, precum şi în perioada migraţiei din Marea Azov.

Peştii anadromi se caracterizează printr-un ciclu de viaţă format din perioade marine (pentru iernat şi îngrăşare) şi perioade de râu (pentru reproducere). Principalele specii anadrome din Marea Neagră includ scrumbia (Alosa pontica) şi trei specii de sturioni (nisetrul – Acipenser gueldenstaedtii, păstruga – Acipenser stellatus şi morunul – Huso huso). Sturionii efectuează migraţii lungi din mare în râuri, şi înapoi în mare după terminarea depunerii icrelor. Deşi în ceea ce priveşte volumul capturilor, aceşti peşti migratori ocupă ultimul loc, valoarea lor economică ridicată le asigură un rol important în structura resurselor marine.

Scrumbia are o lungime de până la 45 de cm și se hrăneşte în principal cu peşte (hamsie, şprot) şi, într-o măsură mai mică, cu crustacee. Scrumbia este pescuită atât pe mare (în timpul perioadei de migrare de primăvară), cât şi în Dunăre. Scrumbia albastră este unul dintre cei mai valoroşi peşti ai Mării Negre. Are corpul alungit, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunţi. Pigmentația sa este foarte vie, albăstruie-verzuie cu reflexe metalice. Starea actuală a populaţiei de Dunăre a scrumbiei este privită ca nefavorabilă, cea mai importanta cauză a reducerii stocului fiind pescuitul excesiv.

La rândul lor, sturionii sunt peşti de dimensiuni mari, cu un ciclu lung de viaţă. Morunul trăieşte până la 100 de ani, ajungând la greutăţi mai mari de 1 tonă şi la 490 cm lungime; pentru nisetru, vârsta maximă înregistrată este de 37 de ani, lungimea este de 236 cm, iar greutatea este de 115 kg. De asemenea, păstruga poate atinge lungimea de 218 cm, greutatea de 54 kg şi vârsta de 23 de ani. Nisetrul şi păstruga se hrănesc în principal cu organisme de pe fundul mării, precum moluşte şi viermi acvatici. Morunul este însă un prădător prin excelenţă, hrănindu-se exclusiv cu peşti.

În 1998 toate speciile de sturioni au fost incluse în Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie. În opinia experţilor IUCN, stocurile de sturioni migratori din Dunărea inferioară au fost supraexploatate, iar colapsul stocurilor era inevitabil în cazul în care rata de exploatare era menţinută. Ca urmare, interzicerea pescuitului comercial de sturioni de către Turcia în 1997, Ucraina în 2000 şi România în 2006, a reprezentat un pas important spre conservarea stocurilor de sturioni.

Important de semnalat este faptul că, înainte de anii ‘70, în Marea Neagră existau populaţii abundente ale unor specii valoroase, cum ar fi tonul, peştele-spadă și macroul. Însă acestea au fost puternic exploatate odată cu dezvoltarea pescuitului cu plase pungă în anii 1960 şi 1970, şi prin pescuitul la scară largă cu paragate de suprafaţă şi cu setci în anii 1980. Ca urmare, niciuna dintre speciile de ton nu mai este capturată în prezent în Marea Neagră. Din păcate, tonul roşu a dispărut din apele româneşti începând cu anii 1960.

eforie online
Trafic web: 119180 vizualizări.

Iubeşte-ţi oraşul ca pe tine însuţi!
Aruncă gunoiul numai în locurile special amenajate.